Cateva din poeziile scrise cu ceva vreme in urma, dar pe care n-am apucat inca sa le public toate, impreuna, intr-o cartulie. Pate vreodata...
Aproape
Sunt atât de aproape de cer
Încât dacă-aş întinde mâna
Mi-ar fi teamă să nu tulbur norii;
Iar cu respiraţia mea
Poate-aş goni păsările hoinare.
Mă frige luna cu razele-i albe
Iar stelele mi se-mpletesc prin plete;
Aş vrea să dansez cu Neantul
Şi să-i zâmbesc ştrengăreşte Luceafărului.
Sunt atât de aproape de cer!
Şi totuşi… atât de departe!
Ardere
Nu cred c-am să pot
Să-mi ating timpul
Fiindcă nu mai am lumina
Să-mi îndrume mâna,
Nu mai am ochii de ieri
Să-i mângâi culoarea,
Nici simţul de atunci
Să-i culeg parfumul…
Mai am doar o făclie
Undeva, în clopotul inimii
Şi cu ea doar ard
Pe drumul spre Nicăieri.
Durere
Suspine…
Castele de-amintiri
Transformate-n ruine.
Plânsul:
Un strigăt de durere
Al sufletului meu trist.
Doar noaptea
Îmi alungă gândurile;
Sunt imună la speranţe,
Pierdută… oftez mereu.
Visez doar în nopţi cu luna plină,
Dar trăiesc încă…
Impact
Noaptea,
Când îmi închin genele visului,
Corpu-mi îmi pare străin
Şi atât de neîncăpător !
Tot ce-mi doresc atunci
Este să-l pot ignora.
Ziua,
Când lumea loveşte în mine
Cu forţa unei avalanşe
Corpu-mi îmi pare prea mare.
Tot ce-mi doresc atunci
Este să-l pot ascunde…
Încercare
Ai aprins cu mine
O lumânare
Să-ţi ardă păcatul;
Dar oglinda nu minte:
Eşti acelaşi!
Ai îngenuncheat tăcut
În faţa altarului
Şi te-ai rugat;
Dar pământul iţi simte
Greutatea telurică.
Te zbaţi între-a crede
Şi-a fi
Cel ce eşti…
Dar lutul te-abate
De la cele cereşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu